Publicat pe Zona IT de catre Aurelian Mihai:
Apple pare că va „prelua” o dotare foarte apreciată de fanii Samsung, prevăzând ecranul telefoanelor iPhone 17 Pro cu un finisaj antireflexie de înaltă performanță, sporind claritatea imaginii în condiții dificile de iluminare ambiantă. Deși nu a fost anunțat cu mare fast la momentul lansării, finisajul antireflexie oferit în exclusivitate pe ecranul telefoanelor Galaxy S24 …
Citeste mai mult: iPhone 17 Pro și Pro Max ar putea veni cu ecrane anti-reflexie asemănătoare celor oferite pe telefoanele Samsung – Zona IT.
Apple pare că va „prelua” o dotare foarte apreciată de fanii Samsung, prevăzând ecranul telefoanelor iPhone 17 Pro cu un finisaj antireflexie de înaltă performanță, sporind claritatea imaginii în condiții dificile de iluminare ambiantă.
Deși nu a fost anunțat cu mare fast la momentul lansării, finisajul antireflexie oferit în exclusivitate pe ecranul telefoanelor Galaxy S24 Ultra a fost cu siguranță una dintre cele mai apreciate adiții pentru seria de telefoane Galaxy Ultra, departajând într-un mod care nu lasă loc de interpretări vârful de gamă Samsung de modelele mai puțin premium din serie. Iar această distincție se păstrează și față de telefoanele-flagship oferite de alți producători smartphone, fanii Samsung învățând repede că la capitolul eficienței tratamentului antireflexie există doar S24 Ultra… și restul. Și în mod remarcabil, acest atu s-a păstrat practic necontestat și la generația Galaxy S25 Ultra, soluțiile oferite de alți producători smartphone nereușind să egaleze soluția oferită de Samsung.
Așa că trebuie să întrebăm: vine Apple cu o soluție și mai bună? Deocamdată, aflăm doar că Apple și-a dezvoltat o versiune proprie de sticlă înalt-antireflectivă pentru ecranul telefoanelor mobile, testele de producție oferind randamente suficient de bune pentru aprobarea producției de serie. Astfel, iPhone 17 Pro și Pro Max vor fi primele telefoane Apple care primesc noul finisaj de ecran, costurile încă ridicate și dificultatea obținerii unor provizii suficiente de sticlă antireflexie făcând improbabilă includerea acestei dotări pentru seriile iPhone 17 „vanilla” sau iPhone 17 Air.
Subiect de zvonuri încă din luna martie, sticla anti-reflectivă pentru iPhone 17 promite să ofere atât blocarea eficientă a reflexiilor nedorite, dar și rezistență sporită la zgârieturi. Iar asta ar putea să fie deosebit de important pentru utilizatorii tentați să-și folosească noul lor iPhone fără folie de protecție pe ecran, care ar anula efectul antireflexie.
Și în timp ce putem proba că finisajul antireflexie oferit pe ecranul telefoanelor S25 Ultra este într-adevăr rezistent la zgârieturi, același lucru nu poate fi spus și despre rezistența în timp a finisajului în sine. Spre exemplu, este binecunoscut faptul că tratamentul antireflexie folosit de Samsung se uzează în timp, chiar în mod accelerat dacă îți iei telefonul la plajă și îl expui la crema de protecție solară rămasă pe degete. Și în mod ciudat, porțiunile astfel „tocite” devin reflectorizante precum folia din aluminiu, singura soluție pentru ascunderea acestui defect fiind aplicarea folii de protecție ecran pe care tot ai amânat să o folosești.
Revenind la iPhone 17 Pro, putem doar spera că noul tratament antireflexie va fi mai puțin un truc de marketing și mai mult un beneficiu pe termen lung pentru utilizatorii iPhone suficient de curajos încât să-și folosească telefonul cu ecranul expus la „intemperii”.
iPhone 17 Pro și Pro Max ar putea veni cu ecrane anti-reflexie asemănătoare celor oferite pe telefoanele Samsung